Trăim într-o lume tot mai complexă și avansată, în care tot mai mulți specialiști sunt multitasking și se consideră experți în multe domenii. Ce rol mai ocupă IT-ul astăzi, într-un mediu în care a fost “înghițit” de alte arii conexe și în care se consideră că acesta nu mai este important, pentru că “oricine se pricepe la toate și poate rezolva orice”?.
În mod paradoxal, însă, lucrurile nu stau în felul acesta – IT-ul devine tot mai complex și important în contextul actual, al evoluției tehnologice fulminante. Fie că ești sau nu un specialist în IT, îți poți da seama că acesta face parte, iremediabil, din viața companiei tale. Mai departe, modul în care IT-ul este folosit ca o resursă internă valoroasă, menită să eficientizeze procesele operaționale și activitățile zilnice din companie, depinde doar de rolul pe care i-l atribui și de o viziune focusată pe rezultate și evoluție.
De ce contează IT-ul atât de mult și ce provocări întâlnesc companiile?
Folosirea tehnologiei informației ca resursă internă poate constitui o adevărată provocare pentru companiile tradiționale, unde activitățile cotidiene și-au păstrat aceeași rutină și nu au fost influențate major de avansul tehnologic. În acest context, ne referim la companii care au înregimentat un mod de funcționare simplu și comod, în care IT-ul se regăsește cu greu sau chiar deloc. Aceste companii nu resimt nevoia de schimbare și își păstrează aceleași obiceiuri, însă și poziția pe piață și veniturile acestora rămân la fel, neschimbate.
În schimb, companiile inovatoare, care folosesc tehnologia informației ca pe un factor puternic de diferențiere și care sesisează oportunitățile de dezvoltare, sunt cele care se bucură de un impact puternic pe piața în care activează și care își devansează cu mult competitorii. Aceste companii înțeleg cum funcționează piața, realizează o radiografie a propriei activități și se aliniează rapid cu noile trenduri în materie de IT.
Contrar percepțiilor unor directori de companii, care susțin că IT-ul nu intră în sfera de activitate a companiei și a angajaților săi, prezența IT-ului se manifestă chiar dacă ne referim doar la contul de e-mail și la site-ul de prezentare ale companiei. În plus, companiile care au înțeles importanța și beneficiile aduse de IT folosesc această componentă în multe alte arii, printre care se numără:
– Baze de date: crearea și menținerea unei baze de date este esențială pentru orice business orientat către fidelizarea clienților și atragerea altora noi, în scopul creșterii vânzărilor. În contextul actual, o bază de date web-based, de tip CRM, este mult mai eficientă și mai profesională decât una obișnuită.
– Servere de stocare: pentru companiile care desfășoară activități ce presupun stocarea unor cantități mari de fișiere și asigurarea securității acestora, închirierea sau achiziționarea unui server devine o soluție foarte bună pentru îndeplinirea acestor obiective.
– Comunicare: pentru ședințele dintre parteneri sau colegi din sedii aflate în orașe diferite sau chiar în alte țări, setarea unei tehnologii de tip VoIP (Voice over Internet Protocol) se dovedește a fi alegerea perfectă pentru realizarea rapidă a apelurilor audio sau video folosind internetul.
– Accesul la informație: în contexte specifice, accesul din exterior al angajaților la resursele interne ale companiei poate deveni un adevărat atuu în promovarea companiei sau chiar câștigarea unui nou client.
Care sunt beneficiile adoptării acestor soluții în companie?
– Eficientizarea operațiunilor și a activităților zilnice
– Stocarea datelor importante și asigurarea securității acestora
– Reducerea costurilor
– Facilitarea comunicării
– Simplificarea accesului la datele interne ale companiei
– Mai mult timp alocat strategiei de dezvoltare a companiei
Pentru a implementa în companie soluții care implică o componentă de IT, nu este necesară existența unui departament de IT dedicat. Rolul acestuia poate fi ușor preluat de către companiile specializate în externalizarea serviciilor IT, care își oferă expertiza atât companiilor mari, cât și companiilor mici, care doresc să beneficieze de servicii profesionale asemenea companiilor mai mari.
Pentru mai multe informații despre aceste soluții și despre beneficiile implementării acestora în compania dumneavoastră, vă invităm să intrați în legătură directă cu un consultant, accesând website-ul www.classit.ro sau ne puteți contacta la adresa de e-mail office@classit.ro