28 iunie a marcat încheierea unor săptămâni intense de formare în domeniul tehnologiei informației pentru 11 cursanți StarTech Academy, și totodată, încheierea celei de-a VI-a ediții de anul acesta.
Sub atenta pregătire și monitorizare a trainerului Andrei Sima, cursanții au acumulat în decurs de o lună informații importante din domeniul IT, precum și aplicabilitatea lor în situații reale.
Participanții provin din toate domeniile de activitate, iar majoritatea nu aveau niciun fel de experiență sau cunoștințe în domeniul tehnologiei informației.
Cursurile StarTech Academy au acreditare CompTIA IT Fundamentals (FC0-U51), iar strucutura lor este concepută astfel încât să acopere o plajă largă de informații, fiind alcătuite din 14 module. Primele două săptămâni sunt dedicate acumulării de informații, iar următoarele două sunt dedicate practicii. Absolvirea se face la sfârșitul celor patru săptămâni, iar aceasta presupune promovarea mai multor teste tehnice.
„Este o experiență și o provocare în același timp, unde poți învăța lucruri noi în mod constant. Satisfacția este pe măsură atunci când cursanții în care investim timp, pregatindu-i tehnic, se dezvoltă și pe partea de comunicare și relaționare cu oamenii. Ei devin atenți si responsabili, pentru a oferi clienților o experiență plăcută și servicii de calitate, care fac diferența indiferent de domeniul în care activează.”, povestește Andrei Sima.
Cursurile StarTech Academy sunt disponibile oricărei persoane fără experiență în IT, iar înscrierile sunt disponibile pe tot parcsursul anului la: http://startechacademy.ro/.