De multe ori, suportul IT este perceput drept o preocupare secundară și considerat o opțiune, nu o necesitate pentru companii, mai ales pentru cele mici. Doar în momentele critice, în care pică un server, se pierde un e-mail sau conexiunea la internet, companiile realizează că au nevoie de un suport IT profesionist. Pentru orice situație apărută există o rezolvare, însă, fără o echipă IT dedicată, timpul de soluționare poate fi foarte mare, iar daunele considerabile.
Suportul IT devine indispensabil pentru dezvoltarea companiilor, le oferă performanță și avantaj competitiv în piață și permite angajaților să se focuseze pe task-uri, nu pe rezolvarea problemelor IT. Mai jos, enumerăm cele mai întâlnite 10 riscuri IT care pot afecta companiile și oferim soluțiile simple pentru acestea.
Riscul 1: Întreruperi în activitate și angajați neproductivi
Orice întrerupere în activitate produce efecte negative în companie, fie că vorbim de angajați neproductivi sau de timpul pierdut până la rezolvarea situației. Pentru o funcționare optimă a sistemelor hardware sau software, ai nevoie de suport IT proactiv, intervenții în timp garantat și un sistem modern de gestiune a cererilor, toate aceste beneficii fiind oferite de un furnizor de servicii IT.
Riscul 2: Email-uri pierdute, care nu mai ajung la destinatar
E-mail-ul a devenit un instrument esențial de comunicare în companie, iar nefuncționarea acestuia poate duce la pierderi financiare sau de timp. Pentru evitarea acestor riscuri, companiile au nevoie de soluții de e-mail personalizate pe nevoile identificate, e-mail funcțional permanent și securitate a informațiilor transmise.
Riscul 3: Servere care pică și blochează întreaga activitate
Fie că vorbim de sistemul ERP sau de serverele CRM, acestea constituie motorul întregii activități din companie și este necesar să ruleze permanent. Printr-o monitorizare 24/7, alertare și rezolvare rapidă în cazul apariției unui incident, serverele sunt performante și au continuitate.
Riscul 4: Datele companiei sunt pierdute într-un incendiu sau alt eveniment neplăcut
Un eveniment nedorit nu e planificat și nicio afacere nu-și poate permite să piardă toate datele companiei, fără șanse de recuperare. Securitatea informațiilor poate fi asigurată de un backup profesionist și actualizarea permanentă a datelor.
Riscul 5: Situații de avarie apărute în weekend
O problemă IT apărută în weekend va afecta automat activitatea companiei la început de săptămână. Pentru a evita pierderea resurselor și chiar a oportunităților de afaceri, companiile au nevoie de servicii IT livrate 24/7 și de soluții proactive pentru potențialele riscuri.
Riscul 6: Datele companiei ajung cu ușurință la concurență
Datele companiilor pot fi oricând accesate de persoane neautorizate, care le pot vinde concurenței. Pentru evitarea acestei situații, un prim pas este realizarea unui Audit IT, care să fie urmat de impelemntarea unui plan de securizare a informațiilor.
Riscul 7: Echipamente neperformante
După un timp, echipamentele nu mai sunt la fel de performante ca-n prima zi. Pentru a le asigura o bună funcționare, acestea au nevoie de optimizări și verificări periodice din partea profesioniștilor.
Riscul 8: Pierderea datelor din telefon sau tabletă
Mobilitatea este o caractristică tot mai importantă a companiilor, iar accesul la informații oricând, de pe orice dispozitive, este o necesitate. Soluția este sincronizarea în timp real între dispozitive, care oferă totodată posibilitatea recuperării datelor în cazul pierderii.
Riscul 9: Scurgerea informațiilor confidențiale din companie
Neglijarea datelor confidențiale poate produce efecte ireversibile. Pentru a împiedica accesul neautorizat la resursele companiei, soluția potrivită este implementarea unor politici clare de securitate internă și externă a informațiilor.
Riscul 10: Amenzi uriașe, cauzate de folosirea licențelor neautorizate
Utilizarea programelor software nelicențiate presupune asumarea unor consecințe nedorite pentru companie. Pentru a înlătura riscurile unor amenzi, soluția recomandată este deținerea unui control asupra licențelor utilizate, inventarierea și gestionarea eficientă a acestora.
Printr-o supraveghere riguroasă din punct de vedere IT, șansele apariției unui eveniment neplăcut scad considerabil. Totuși, în cazul unei probleme IT, prin expertiza deținută, specialiștii IT vor diminua la minim timpul de întrerupere al activității și vor restabili funcționarea sistemelor rapid, fără costuri suplimentare și defocusarea angajaților. La Class IT, am realizat 10 filmulețe în care prezentăm, într-un mod amuzant, cele 10 riscuri IT și arătăm de ce au nevoie companiile de suportul unor profesioniști. Vă invităm să vizionați aceste filmulețe pe www.classit.ro/beleless.